Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că o decizie privind certificatul verde este „o necesitate și o prioritate” și a susținut că în Parlament se va ajunge la „o concluzie așteptată și predictibilă pentru români”.
„Cred că certificatul verde în contextul european este o prioritate și pentru români. Am vorbit și cu domnul Rafila, și cu domnul Simonis, și am văzut și amendamentele depuse de doctorul Streinu-Cercel. Cred că vom ajunge la o concluzie așteptată și predictibilă pentru români. Eu cred că e o necesitate”, a declarat Marcel Ciolacu, la sediul PSD, potrivit GÂNDUL.RO.
Senatorii PSD au votat împotriva obligativității certificatului verde la locul de muncă. Legea se află acum la Camera Deputaților, care este forul decizional.